Simona Halep, primele explicații după umilința de la Turneul Campioanelor

Simona Halep, primele explicații după umilința de la Turneul Campioanelor
Publicat: 25/10/2017, 17:58

„Cred că a fost una dintre zilele mele proaste. Am făcut prea multe greșeli. Am făcut și câteva puncte bune, dar am greșit prea mult pentru a câștiga meciul. După primul set, am crezut că pot reveni, dar a fost prea târziu. Nu am simțit mingea, nu știu de ce. Terenul a fost lent și am vrut să lovesc mingea mult prea puternic.

Îi acord credit pentru victorie, a jucat foarte bine, dar și eu am greșit prea mult. Dacă aș fi ținut mingea mai mult în joc, ar fi fost mai bine pentru mine. Știam că e o adversară foarte puternică, dar știam și că jocul ei e de regularitate, să mă pună în dificultate. Știam că am o șansă în fața ei, dar îmi păstrez opinia. Am greșit prea mult și asta a fost cheia meciului”, a afirmat Simona, la conferința de presă.

Halep i-a dat dreptate lui Cahill, care i-a recomandat, în timpul meciului, să nu se mai grăbească, apoi a vorbit despre tactica pusă la cale pentru meciul cu Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor: „Cred că Darren a avut dreptate când mi-a spus să stau mai mult în puncte și să nu mă grăbesc, dar, la acel moment, nu puteam simți mingea. Am încercat, m-am luptat, nu am renunțat, dar chiar nu am putut simți mingea astăzi.

Nu mă gândesc la calificare, mă gândesc doar să joc mai bine decât am făcut-o astăzi. De fiecare dată când intru pe teren îmi propun să fiu mai bună decât în meciul trecut. Pentru meciul cu Svitolina trebuie să mă calmez, să țin mingea mai mult în joc și s-o fac pe ea să alerge mai mult”, a adăugat Halep.

Simona Halep, principala favorită și liderul mondial, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în etapa a doua a Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Pensionarii care primesc câte 1.000 de lei în plus. Măsura nu se aplică în toată...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×